Culorile toamnei

25/10/23 7:00 pm, Online

Lucrările care compun licitaţia Casei Vikart, din 25 octombrie 2023, ilustrează teme reprezentative pentru pictura românească: peisaje, natură statică, satul românesc, portrete.

Ele evidenţiază geniul artistic românesc, demersul continuu între tradiţionalism şi inovaţie, fiecare pictor punându-şi amprenta asupra modului de interpretare a temei, asupra coloritului, luminilor şi umbrelor, asupra limbajului artistic în general.

Remarcabile sunt cele două sculpturi „Tors de femeie” (1940), de Ion Irimescu, creaţie în spiritul neoclasicului, care datează din anul în care este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iași şi „Torsul”, tot de femeie al lui Marcel Guguianu, sculptorul frumuseţii feminine!

Numeroase creaţii semnate de nume reprezentative se regăsesc şi în această licitaţie: Jean Al. Steriadi, Iosif Iser, Samuel Mützner, Ștefan Dimitrescu, Constantin Isachie Popescu, Milița Petrașcu, Henri. H. Catargi, Vasile Popescu, Lucia Dem Bălăcescu, Marcel Iancu, Sever Burada, Margareta Sterian, Max W. Arnold, Alexandru Ciucurencu, Jean David, Gheorghe G. Vânătoru, Horia Damian, Ion Pacea, Alma Redingler, Ion Alin Gheorghiu, Marcel Chirnoagă, Vladimir Șetran, Petre Velicu, Mihai Sârbulescu pentru a numi doar o parte, compun această bogată selecţie de toamnă.

Un spectacol vizual atractiv, un omagiu adus valorilor autentice ale școlii românești de pictură modernă şi contemporană! Imaginea diversităţii stilistice, tehnica compoziţională, modernitatea viziunii exprimate în fiecare dintre lucrările propuse, reprezintă girul unei selecții atent realizate de Casa de Licitaţii Vikart pentru licitaţia intitulată sugestiv, Culorile toamnei, transformându-le astfel în opere de interes atât pentru cei care doresc să-şi întemeieze o colecţie, cât şi pasionaţii avizaţi.

Vă invităm, cu drag, să vizionaţi expoziţia care cuprinde loturile prezente în această licitaţie de nerata

 

 

Citește mai mult Închide

LOTURI