Artă românească: tendințe și curente

23/09/2022 7:00 pm, Online

Licitația cu care debutăm în sezonul de toamnă al anului 2022 – cel de-al treilea an de când Casa de Licitații Vikart a intrat pe piața românească de gen, intitulată Artă românească: tendințe și curente este un veritabil corolar al artelor vizuale de la noi, ilustrând în chip fericit tendința artei românești spre sincronism, spre alinierea cu marile curente europene care au influențat arta plastică a sfârșitului de secol XIX, a veacului XX în întregime și a primilor ani ai mileniului trei (care se anunță unul al căutărilor și reinventărilor pe toate planurile), dar mai ales sincretismul creației românești moderne și contemporane, felul subtil și constructiv în care loturile alese pentru această licitație contopesc curente de gândire filosofică, religioasă, artistică.

Citește mai mult Închide

Ce anume unește autori din vremuri cu totul deosebite, prin provocările pe care le-au pus în fața creatorilor; teme dintre cele mai diverse, de la lucrări figurative la cele de artă abstractă; maniere extrem de diferite de exprimare artistică, de redare plastică?!? Noi credem că legătura care face posibilă alăturarea unor lucrări de Sweitzer – Cumpăna, Alexandru Ciucurencu, Ion Irimescu, Henri Catargi, Paul Akerman, Rațiu, Marcel Iancu, Drăgan-Târgoviște, Marcel Guguianu, Harry Guttman, Manuell Mânăstireanu, Rodica Toth Poiată, Felix Aftene, Ion Pacea, Ligia Podorean-Ekström, Sorin Ilfoveanu, Mihai Sârbulescu, Vânătoru sau Marin Sorescu, –  și ne oprim aici cu enumerarea, deși fiecare dintre autori și operă în parte concură la imaginea de ansamblu –,  rezidă tocmai în această diversitate care susține ideea progresului în artă, extinderea orizonturilor creației, a multiplicării posibilităților artistice, a găsirii de noi modalități de a conferi capacități noi lumii, îmbogățind genurile, formele de exprimare a eului creator.

Licitația de față se constituie practic într-un veritabil racursi al artei românești moderne și contemporane, propunând la valori materiale mici lucrări care valorează enorm pentru istoria plasticii românești, loturi care, odată intrate într-o colecție o înnobilează. Sunt înglobate două secole de artă, zeci de curente artistice ca într-un caleidoscop în care, de astă dată nu cioburile și mărgelele de sticlă colorată, ci picturile, graficele, acuarelele sau sculpturile alcătuiesc o imagine a cărei fascinație nu poate lăsa indiferent pe niciun iubitor de frumos !

LOTURI

Afișez 1–16 din 121 rezultate

  • Reducere!
    Henri H. Catargi

    1. La târg

    Estimare:  400 500
  • Reducere!
    Henri H. Catargi

    2. Tătăroaică cu coș (1933)

    Estimare:  300 400
  • Henri H. Catargi

    3. Peisaj din Olt (1967)

    Adjudecat:  500
  • Reducere!
    Henri H. Catargi

    4. Apeduct (1970)

    Estimare:  500 600
  • Reducere!
    Henri H. Catargi

    5. Pe gânduri (1962)

    Estimare:  200 400
  • Henri H. Catargi

    6. Nud pe canapea (1935)

    Adjudecat:  400
  • Alexandru Ciucurencu

    7. Nud în atelier

    Adjudecat:  250
  • Reducere!
    Alexandru Ciucurencu

    8. Cal

    Estimare:  250 350
  • Reducere!
    Ion Pacea

    9. Țărm la 2 Mai

    Estimare:  1.300 2.000
  • Ion Pacea

    10. Vasul galben

    Adjudecat:  1.700
  • Eva Cerbu

    11. Pe gânduri

    Adjudecat:  300
  • Reducere!
    Eva Cerbu

    12. Spre câmp (1963)

    Estimare:  250 350
  • Manuell Mănăstireanu

    13. Fetița cu basma roșie – Omagiu lui Grigorescu

    Adjudecat:  1.500
  • Reducere!
    Marin Gherasim

    14. Pupitrul cărturarului (Omagiu lui Coresi, 1988)

    Estimare:  1.500 2.000
  • Reducere!
    Mihai Sârbulescu

    15. Clopot (2009)

    Estimare:  500 700
  • Reducere!
    Cristian Paraschiv

    16. Strunga III (1979)

    Estimare:  1.000 1.500