Colecția de artă a unui expert și pictor român (partea a II-a)

09/11/2022 7:00 pm, Online

Ne face o nespusă plăcere să mijlocim o nouă întâlnire a iubitorilor de artă cu marea creație, în cadrul unei licitații ce reunește loturi nu selecționate de noi, așa cum se întâmplă de obicei, ci cu acelea care constituie o colecție închegată a unui mare pictor român, expert de artă, reprezentant al generației tinere, colecție a cărei primă parte a fost licitată în luna martie a acestui an.

Citește mai mult Închide

Așa cum afirmam și cu acel prilej, suntem convinși că valoarea unei opere de artă sporește cu atât mai tare cu cât ea circulă și ajunge să formeze cât mai mulți privitori în spiritul frumosului, al nobilelor idealuri pe care plastica le slujește, iar faptul că un expert, un dealer și mare artist – asupra numelui căruia păstrăm și de această dată discreția, sporind, ca în poemul lui Blaga, „a lumii taină” – a ales Casa de Licitații Vikart pentru a-și valorifica o colecție valoroasă în sine și înnobilată prin girul dat de multiplele sale valențe, este o mândrie și o onoare pentru noi.

Colecția, adunată în peste două decenii de activitate, se constituie, așa cum veți vedea, într-un corolar al creației moderne și contemporane românești, atingând toate genurile și manierele de exprimare artistică, de la desenul clasic și grafica, reprezentate magistral în colecție de artiști precum N. Tonitza și Rudolf Schweitzer-Cumpăna la tușa modernă a lui Marin Zidaru; de la acuarela de un fluid fermecător a lui Gherasim, Max W. Arnold, Iulia Hălăucescu sau Alin Gheorghiu la tușele precise ale portretelor semnate de Mützner ori Hatmanu, Magdalena Rădulescu, Eva Cerbu sau George Mazilu la acelea ample și pierdute, din peisajele și compozițiile semnate de mari maeștri ai artei noastre (Palady, Catargi, Nicolae Enea, Ion Doboșariu, Condruz, Gropeanu, Mihai Sârbulescu,) la jocul volumelor din lucrările lui Samy Briss sau Ștefan Pelmuș la cele din excepționalele lucrări de sculptură ieșite din imaginația și mâinile unor artiști de talia lui Ion Irimescu, Marcel Guguianu sau Iancuț. Stiluri și manifestări diferite, care compun nu doar imaginea unui veac de artă românească modernă și contemporană, de la clasici la foarte apreciații creatori ai zilelor noastre – cum este Felix Aftene  –  ci și integrarea sa în contextul european – și aici nu întâmplător expertul a adăugat în colecția sa și lucrări ale unor coloși ai artei lumii, (Picasso, prezent în această licitație cu o litografie insolită), tocmai ca prin comparație să dea imaginea valorii plasticii noastre.

Licitația, la care veți putea participa on-line sau telefonic descărcând aplicația noastră din AppStore sau GooglePlay, unde veți putea obține orice lămuriri, inclusiv cu privire la regulamentul nostru, va avea loc în data de 9 Noiembrie 2022, începând cu ora 19.00. Ședința de tranzacționare, ale cărei loturi pot fi admirate atât la sediul nostru, din strada Luigi Cazzavillan Nr. 12, sector 1, București, programându-vă înainte vizita la telefoanele 0725 390 000, 0736 541 413, cât și de pe site-ul mai sus menționat, la secțiunea „Licitații”, oferă colecționarilor sau investitorilor în artă, șansa de a achiziționa, la prețuri mai mult decât prietenoase, lucrări de exceție, extrem de diferite ca stil, ca epocă și limbaj plastic.

 

LOTURI

Afișez 81 - 96 din 114 rezultate

  • Reduceri!
    Claudiu Ciobanu

    81. Renaștere (2013)

    Estimare:  400
  • Radu Dărângă

    82. Nud văzut din spate

    Adjudecat:  250
  • Reduceri!
    Nicolae Blei

    83. Canal la Veneția (2001)

    Estimare:  700
  • Reduceri!
    Ion Minoiu

    84. Podul Rialto

    Estimare:  300
  • Reduceri!
    Dem Iordache

    85. Vas cu flori

    Estimare:  400
  • Reduceri!
    Iulia Hălăucescu

    86. Cale

    Estimare:  300
  • Reduceri!
    Ion Minoiu

    87. Marină la Balcic

    Estimare:  400
  • Reduceri!
    Marian Condruz

    88. Rio dei Mendicanti

    Estimare:  600
  • Reduceri!
    Dimitrie Berea

    89. Tânără cu rochie în dungi

    Estimare:  1.200
  • Reduceri!
    Ion Minoiu

    90. Țărancă croșetând pe malul lacului

    Estimare:  500
  • Reduceri!
    Magdalena Rădulescu

    91. Portretul scriitoarei Cella Serghi

    Estimare:  3.000
  • Reduceri!
    Honoriu Crețulescu

    92. Portret galant (1924)

    Estimare:  600
  • Alexandru Severin

    93. Dac

    Adjudecat:  1.200
  • Reduceri!
    Marian Zidaru

    94. Cărturar

    Estimare:  400
  • Reduceri!
    Marian Zidaru

    95. Clopotul

    Estimare:  700
  • Ion Irimescu

    96. Idilă

    Adjudecat:  800