Licitația unei colecții de pictură și grafică din Moldova

29/11/2022 7:00 pm, Online

Se afirmă adesea că România este, din punct de vedere lingvistic, una dintre cele mai unitare țări ale Europei și ale lumii, dar, sociologii culturii au observat că, strict din punctul de vedere al creației artistice, Moldova este provincia care prevalează, mai ales în domeniul artei plastice.

Citește mai mult Închide Aceasta este și una dintre rațiunile pentru care Casa de Licitații Vikart a ales să aducă un omagiu creatorilor moldavi, tranzacționând o colecție ce provine din această zonă și care cuprinde lucrări semnate în cea mai mare parte de creatori originari din ținuturile moldave sau care de-a lungul vieții au ajuns să aibă o legătură strânsă cu Moldova.

Așa cum v-am obișnuit, păstrând discreția asupra numelui celui care a ales să își valorifice acum colecția de artă, oferind astfel și altora posibilitatea de a intra în posesia unor valoroase opere, vă invităm să licitați lucrările în cadrul ședinței de tranzacționare din data 29 noiembrie, începând cu ora 19.00, exclusiv on-line și telefonic.

Pentru a admira loturile semnate de nume de referință pentru artele vizuale, între care îi amintim pe Nicolae Tonitza, Aurel Băeșu, Nicoale Enea, Nicolae Gropeanu, Otto Briese, Dan Hatmanu, Horia Damian, Constantin Piliuță, Ilie Boca, Manuell Mânăstireanu, Iulia Hălăucescu și alți „fii ai zonei” și până la cei „adoptați” de Iași ori alte orașe moldave, cum sunt olteanul Corneliu Baba sau mehedințeanul Georges Mazilu sau alt „francez”!, pictorul bucureștean și parizian Andrei Florea-Sorel, retras la Văratic, – vă lăsăm plăcerea descoperirii altor nume din licitația noastră–,  dar mai ales pentru a decide asupra preferințelor dumneavoastră, vă invităm să le vizionați pe  site-ul nostru www.vikart.ro, la secțiunea „Licitații” sau pe simezele expoziției de la sediul nostru din strada București, Luigi Cazzavillan Nr. 12, sector 1, programându-vă înainte vizita la telefoanele 0725 390 000 sau 0736 541 413. La aceste numere de telefon puteți primi și informații suplimentare privind descărcarea aplicației din App Store, Google Play sau site, precum și despre participarea efectivă la licitația care vă poate aduce un strop din frumusețea și sensibilitatea sufletelor marilor noștri creatori români, pentru că, înainte de a fi prin naștere sau devenire unei zone geografice, unei provincii istorice ori înainte de a aparține prin creație unui anume curent sau epocă, aceștia duc mai departe mesajul unei națiuni mereu aflată în miezul mișcării plastice europene și mondiale.

Vă așteptăm să licitați loturile cuprinse în această interesantă colecție, validând prin gestul dumneavoastră valoarea, frumosul ridicat la rang de creație de artă.

LOTURI

Afișez 17 - 32 din 150 de rezultate

  • Otto Briese

    17. Sat moldav

    Adjudecat:  500
  • Reduceri!
    Kimon Loghi

    18. Peisaj la Balcic

    Estimare:  900
  • Reduceri!
    Ștefan Constantinescu

    19. Casa cu mușcate

    Estimare:  1.400
  • Reduceri!
    Dumitru Ghiață

    20. Peisaj citadin

    Estimare:  800
  • Reduceri!
    Dan Hatmanu

    21. Autoportret în Champs de Mars

    Estimare:  4.000
  • Reduceri!
    Dan Hatmanu

    22. Paris

    Estimare:  1.300
  • Reduceri!
    Dan Hatmanu

    23. Obiect spațial

    Estimare:  600
  • Reduceri!
    George (Sava) Savargin

    24. Nimfă (vide-poche)

    Estimare:  700
  • Reduceri!
    Nicolae Gropeanu

    25. Scenă orientală (1932)

    Estimare:  1.600
  • Reduceri!
    Corneliu Baba

    26. Autoportret

    Estimare:  7.000
  • Reduceri!
    Nicolae Enea

    27. Vas cu gladiole

    Estimare:  1.300
  • Reduceri!
    Tudor Vulcana Țancu

    28. Crizanteme în vas albastru (1929)

    Estimare:  600
  • Ion Doboșariu

    29. Toamna în pădure

    Adjudecat:  600
  • Reduceri!
    Nicolae Enea

    30. Toamnă în pădure

    Estimare:  1.200
  • Reduceri!
    Constantin Piliuță

    31. Iarna pe uliță (1980)

    Estimare:  6.000
  • Matei Lăzărescu

    32. Absidă la Mogoșoaia (2010)

    Adjudecat:  1.000