(1868, Tecuci, Galați – 1917, Craiova)
Tehnică: ulei pe carton
Dimensiuni: 39.5 x 55 cm
Detalii tehnice: semnat și datat dreapta jos, cu negru: G. Romano/ 1916
Grigore Romano a studiat artele la Academia de Belle Arte din Florenţa între anii 1889 – 1893 cu marele artist italian Giovanni Fattori și important reprezentant al mișcării artistice Macchiaioli. Întors în țară, după desăvârșirea studiilor, își caută inspirația prin toată țară și lucrează la Tulcea, Bucureşti, Brăila şi Turnu-Măgurele. În anul 1907 se stabilește definitiv la Craiova, unde lucrează decoruri pentru Teatrul Naţional şi unde are cele mai multe expoziţii personale în anul 1910, 1914 și 1916 ocazia cu care foarte probabil a fost expusă și lucrarea aceasta, realizată cu un an înaintea morții artistului. Pictor foarte talentat, cu o cultură remarcabilă, Romano realizează chiar și pictură bisericească la mai multe biserici din Oltenia, precum bisericile din Măceşul de Sus, Sâmbăteni, Crasna sau Cărbuneşti. Poate unul dintre cei mai realiști pictori ai generației lui, Romano păstrează pe tot parcursul vieții stilul picturii italiene al secolului XX. Lucrările sale apar rar pe piața de artă, mai multe lucrări ale pictorului pot fi admirate la Muzeul de Artă din Craiova.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE:
Pentru informații în legătură cu starea
de conservare a loturilor, vă rugăm să ne contactați la numărul: +40 725 390 000
De la: € 600
Adjudecat: € 600
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
YSC | sesiune | Aceste module cookie sunt setate de Youtube și sunt utilizate pentru a urmări vizualizările videoclipurilor încorporate. |
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
_ga | 2 ani | Acest cookie este instalat de Google Analytics. Cookie-ul este utilizat pentru a calcula vizitatorul, sesiunea, datele campaniei și pentru a urmări utilizarea site-ului pentru raportul analitic al site-ului. Cookie-urile stochează informații în mod anonim și atribuie un număr generat aleatoriu pentru a identifica vizitatorii unici. |
_gcl_au | 3 luni | Acest cookie este utilizat de Google Analytics pentru a înțelege interacțiunea utilizatorului cu site-ul web. |
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
IDE | 1 an 24 zile | Folosit de Google DoubleClick și stochează informații despre modul în care utilizatorul utilizează site-ul web și orice altă reclamă înainte de a vizita site-ul web. Aceasta este utilizată pentru a prezenta utilizatorilor reclame relevante pentru ei în funcție de profilul utilizatorului. |
test_cookie | 15 minute | Acest cookie este setat de doubleclick.net. Scopul cookie-ului este de a determina dacă browserul utilizatorului acceptă cookie-uri. |
VISITOR_INFO1_LIVE | 5 luni 27 zile | Acest cookie este setat de Youtube. Folosit pentru a urmări informațiile videoclipurilor YouTube încorporate pe un site web. |
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
_ga_41RXCF4FNG | 2 ani | Fără descriere |
CONSENT | 16 ani 6 luni 23 zile 17 ore 19 minute | Fără descriere |
cookielawinfo-checkbox-functional | 1 an | Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcțional”. |
cookielawinfo-checkbox-others | 1 an | Fără descriere |
intercom-id-h6up2oor | 8 luni 26 zile 1 ora | Fără descriere |
intercom-session-h6up2oor | 7 zile | Fără descriere |