(1950, Întorsura Buzăului)
Tehnică: acril pe pânză
Dimensiuni: 100 x 80 cm
Detalii tehnice: semnat și datat pe verso: Coltofeanu 1998, lucrare publicată în albumul de artă „Dorin Coltofeanu” – București, Nemira Publishing House, 2011, la pagina 134.
Pictor de o mare forță de expresie, Dorin Coltofeanu propune o pictură care invită la meditație, la introspecție, reușind să convingă prin tematică și simbolistică.
Discipol al lui Corneliu Baba, pe care l-a avut ca profesor la Academia de Artă din București, Dorin Coltofeanu propune o pictură guvernată de o lege a perspectivei cu totul particulară, în care ființele reprezentate par să își fi găsit o lege gravitațională proprie, ordonându-se după aceasta, par să fi descoperit repere temporale și cardinale noi, trăind o nouă aventură existențială la care ne invită cu generozitate.
Lucrările sale, tributare artei figurative, prezintă personaje atent conturate, dar nu lipsite de misticism, cum este şi cazul lucrării Dansul Ielelor. Aici, privitorul ia parte la o scenă fantastică într-un decor terestru. Ielele dansează în aer, invitându-l pe privitor să ia parte la ritualul lor. Privind lucrarea, acesta se lasă transpus în lumea magică a personajelor, care îi devin companioni.
Estimare: € 1.300 – 1.800
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
YSC | sesiune | Aceste module cookie sunt setate de Youtube și sunt utilizate pentru a urmări vizualizările videoclipurilor încorporate. |
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
_ga | 2 ani | Acest cookie este instalat de Google Analytics. Cookie-ul este utilizat pentru a calcula vizitatorul, sesiunea, datele campaniei și pentru a urmări utilizarea site-ului pentru raportul analitic al site-ului. Cookie-urile stochează informații în mod anonim și atribuie un număr generat aleatoriu pentru a identifica vizitatorii unici. |
_gcl_au | 3 luni | Acest cookie este utilizat de Google Analytics pentru a înțelege interacțiunea utilizatorului cu site-ul web. |
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
IDE | 1 an 24 zile | Folosit de Google DoubleClick și stochează informații despre modul în care utilizatorul utilizează site-ul web și orice altă reclamă înainte de a vizita site-ul web. Aceasta este utilizată pentru a prezenta utilizatorilor reclame relevante pentru ei în funcție de profilul utilizatorului. |
test_cookie | 15 minute | Acest cookie este setat de doubleclick.net. Scopul cookie-ului este de a determina dacă browserul utilizatorului acceptă cookie-uri. |
VISITOR_INFO1_LIVE | 5 luni 27 zile | Acest cookie este setat de Youtube. Folosit pentru a urmări informațiile videoclipurilor YouTube încorporate pe un site web. |
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
_ga_41RXCF4FNG | 2 ani | Fără descriere |
CONSENT | 16 ani 6 luni 23 zile 17 ore 19 minute | Fără descriere |
cookielawinfo-checkbox-functional | 1 an | Cookie-ul este setat prin consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcțional”. |
cookielawinfo-checkbox-others | 1 an | Fără descriere |
intercom-id-h6up2oor | 8 luni 26 zile 1 ora | Fără descriere |
intercom-session-h6up2oor | 7 zile | Fără descriere |