Lot 28

(1960, Cernișoara, Vâlcea)

28. Ușă (2020)

Tehnică: tehnică mixtă pe pânză
Dimensiuni: 100 x 100 cm
Detalii tehnice: semnat dreapta jos, cu alb: Dican;
pe verso, pe șasiu: ”iulie-august 2020”

Pictorul Gheorghe Dican s-a născut în anul 1960 la Cernișoara în județul Vâlcea. Din anul 1994 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Vâlcea, în 2004 a fost distins cu Ordinul Meritul cultural în grad de Comandor, iar în anul 2014 a obținut doctoratul la Universitatea de Vest din Timișoara la Facultatea de Arte și Design. În prezent este vicepreședintele pentru teritoriu al Uniunii Artiștilor Plastici. Gheorghe Dican are numeroase participări la expoziții și saloane naționale și internaționale, iar operele sale se regăsesc în colecții publice și private din toată lumea.”Viitorul va fi bazat pe creativitate în toate domeniile. Se vorbește deja din ce în ce mai mult despre industriile creative și despre rolul lor fundamental în prezent și mai ales în viitor… Consider că artistul, artele în general, într-o lume în care noile tehnologi tind să acapareze tot spațiul public, vor fi vitale pentru menținerea echilibrului uman. Artistul vizual este un actor al cărui text nu place tot timpul societății în fața căreia evoluează. De cele mai multe ori adevărurile dor…iar artistul autentic își pune tot timpul creația în slujba triadei bine-frumos-adevăr…” Gheorghe Dican

INFORMAȚII SUPLIMENTARE:
Pentru informații în legătură cu starea de conservare a loturilor, vă rugăm să ne contactați la numărul:
+40 725 390 000

Pret de pornire:  1.800