Lot 49

(1954, Onești, Bacău)

49. Cerdacul Casei Papadopol de la Ipotești (2002)

Tehnică: ulei pe pânză
Dimensiuni: 100 x 135 cm
Detalii tehnice: semnat și datat dreapta sus,
cu negru: Palde/ 2002

 

Această casă a fost cumpărată de tatăl poetului Mihai Eminescu, Gheorghe Eminovici. Casa Papadopol găzduiește astăzi Memorialul Ipotesti – Centrul National de Studii „Mihai Eminescu”. Familia doctorului Constantin V. Papadopol, medic de circumscripție în Botoșani, a vrut să se mute la Ipotești în jurul anului 1924 și a încercat să reconstruiască casa veche a căminarului, care ajunsese o ruină. Încercând să consolideze acoperișul pentru a reface pereții, construcția s-a prăbușit, fapt ce a creat numeroase probleme și acuze familiei. În aceste condiții, soții Papadopol au construit o nouă casă pe moșia lor, dar care nu a fost folosită mult timp de familie, deoarece a trecut în proprietatea statului și familia s-a mutat la Botoșani. După expropiere, casa a avut diverse întrebuințări. După spusele lui Ioan Crețu, sătean din tată în fiu la Ipotești, Casa Papadopol a fost magazin sătesc, locuință pentru învățătorul Petru Silvan cu familia, post de poliție, sediu al cooperativei melteșugărești și artizanale C.P.A.D.M. și grădiniță, până în anul 1995.
În această casă, o perioadă de timp au fost depozitate și cărțile viitoarei biblioteci a Memorialului. În acest spațiu a pictat și Horia Bernea în anul 1998, în cadrul Taberei de pictură organizate la Ipotești. După plecarea acestuia, casei i-au fost adăugate un hol, o bucătărie și o baie, în ideea formării unui spațiu de locuit și creare pentru pictor. În anul 2000, Casa Papadopol a fost reamenajată și i s-a dat denumirea de Casă țărănească de epocă. În cele două camere ale casei s-au amenajat expoziții permanente cu obiecte de secol XIX. Una din camere este amenajată ca o cameră boierească și alta ca o cameră țărănească. Holul, cu zestrea de pe laviță și soba rustică, redă tot atmosfera țărănească. Expoziția a fost organizată în acest mod pentru a reda originile părinților poetului Mihai Eminescu. Text de Adina Elena Cojocariu, conservator

INFORMAȚII SUPLIMENTARE:
Pentru informații în legătură cu starea de conservare a loturilor, vă rugăm să ne contactați la numărul:
+40 725 390 000

Estimare:  500